Obiective turistice in Gura Humorului si in imprejurimi
Echitatie Pasul Palma
Traseele noastre sunt situate pe Obcina Mare si cuprind segmente din traseele montane precum Via Transilvanica si Via Hutulca. Privelistea este un colt de Rai. In fata ochilor, la inaltime, sus pe cal se destainuie frumusetea si bogatia naturii. Mersul domol al calului, racoarea padurii, sunetul vantului si al pasarelelor, sunetul copitelor de cai creaza o atmosfera de paradis.
sursa – echitatiepasulpalma.ro
Mocănița Huțulca
Odată ajunși în Suceava, nu trebuie să ratați o călătorie cu inedita Mocăniță de la Moldovița-Huțulca.
Lasă-te purtat într-o incursiune în trecut cu vechiul tren cu abur, unul dintre cele mai prestigioase obiective turistice din Bucovina. Acesta te va plimba prin satele cu case pitorești, înșirate de-a lungul râului Moldovița, de unde poți admira priveliștea superbă.
Important de știut este că această cale ferată a fost construită de un proprietar de gater din Munchen, pe nume Louis Ortieb, fiind dată în folosință în 1888 pentru transportul masei lemnoase de la pădure către gater.
Astfel, această cale ferată a deservit acestui scop până în 2001 iar în prezent reprezintă un important obiectiv turistic din județul Suceava. Linia se întinde pe 10.5 km iar călătoria durează 30 de minute, până la Argel – punctul final al călătoriei.
sursa – iturist.ro
Munții Rarău
Munții Rarău reprezintă o parte a munților Bucovinei, întinzându-se pe o bună parte din județul Suceava. Aceștia sunt vizitați de către turiști îndeosebi datorită peisajelor impresionante oferite. Munții Rarău au altitudinea maximă de 1650 m, reprezentată prin Vârful Rarău iar printre cele mai cunoscute atracții de aici, se numără Pietrele Doamnei, Piatra Șoimului, Popii Rarăului, Codrul Secular Slătioara, Peștera Liliecilor și Cheile “Moara Dracului”. Descoperiți mai multe aici despre acest obiectiv turistic din județul Suceava.
sursa – iturist.ro
Obcinele Bucovinei
Obcinele Bucovinei se numără printre cele mai pitorești zone naturale din județul Suceava, dar și printre cele mai vizitate obiective turistice din apropierea Sucevei. Această subunitate a Carpaților Orientali a fost desemnată arie protejată încă din 2011, incluzând șapte obcine: Brodina, Curmătura, Feredeu, Humor, Mestecăniș și Obcina Mare.
Sit de importanță comunitară, fiecare dintre cele șapte obcine se întinde pe suprafața unei localități.
Obcinele Bucovinei sunt faimoase pentru peisajele spectaculoase, tipul satelor de munte din zonă (sate răsfirate) și pentru biodiversitatea acestora, incluzând și o serie de habitate naturale dintre care amintim pădurile dacice de fag și fânețele montane.
sursa – iturist.ro
Mănăstirea Voroneț
Denumită și Capela Sixtină a Estului, Mănăstirea Voroneț constituie un complex monahal medieval construit la 36 km de municipiul Suceava, în satul Voroneț. Mănăstirea reprezinta una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare.
sursa – iturist.ro
Satul Ciocănești
Amplasat în inima Bucovinei, Ciocănești este unul dintre cele mai frumoase așezări rurale din România, fiind situat la 26 km de Vatra Dornei și 35 km de Câmpulung Moldovenesc. Satul Ciocănești este fără doar și poate un muzeu în aer liber, îndeosebi datorită caselor pictate cu motive tradiționale. Din același considerent, satul a fost inclus în Topul celor mai colorate 10 destinații din Europa de către Lonely Planet, un ghid online cu prestanță.
În același sat, există și Muzeul Ouălelor încondeiate, care astăzi reunește peste 1800 de exponate și un muzeu etnografic, cu straie populare și războaie de țesut.
sursa – iturist.ro
Cheile Moara Dracului
Amplasate la poalele nord-estice ale Rarăului, acestea sunt printre cele mai frumoase și mai pitorești chei din zonă și sunt cu siguranță printre obiectivele turistice de vizitat din județul Suceva.
Parte a unei rezervații naturale de interes geologic, faunistic și peisagistic, Cheile Moara Dracului se marcă printr-o floră bogată, formată majoritar din molid, brad, mesteacăn, plop tremurător și diverse sălcii.
De asemenea, fauna este variată și bogată, printre speciile cele mai reprezentative numărându-se ursul, cerbul, cocoșul de munte și râsul.
sursa – iturist.ro
Muzeul Oului din Vama
Descoperă tradițiile și obiceiurile meșteșugărești din localitatea Vama, situată în apropiere de Gura Humorului, unde se află cea mai mare colecție de ouă încondeiate din România, și una dintre cele mai renumite din Europa. Acest muzeu adăpostește peste 3000 de ouă din întreaga lume, lucrate cu diferite tehnici și pe diferite tipuri de suport (coajă de ou, lemn, porțelan, ceramică, piatră sau sticlă).
sursa – iturist.ro
Mănăstirea Sucevița
Mănăstirea Sucevița este un monument istoric reprezentativ al României, și un obiectiv turistic important din județul Suceava, fiind amplasată în satul cu același nume, la sud-vest de Rădăuți.
Monumentul este o ctitorie comună a familiilor Movileștilor, fiind construit în stilul arhitecturii moldovenești, prin îmbinarea elementelor de artă gotică și bizantină, acestora adăugându-li-se elemente locale de arhitectură.
Incinta mănăstirii constituie un patrulater, înconjurat de ziduri de 6 m înălțime și groase de 3 m, fiind prevăzută cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colț și unul cu paraclis. Mănăstirea Sucevița a fost adăugată pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava în 2015.
sursa – iturist.ro
Mănăstirea Putna
Mănăstirea Putna este un lăcaș ortodox, fiind denumită de către Mihai Eminescu (în 1871) drept “Ierusalimul Neamului Românesc”.
Situată la 33 km de orașul Rădăuți, Mănăstirea Putna este unul dintre cele mai importante obiective turistice din jud. Suceava. Acest ansamblu este format din biserică, turnul de acces, turnul clopotniță, paraclis, chilii, muzeu, casa domnească, turn tezaur și zidul de fortificați care împrejmuiește incinta.
sursa – iturist.ro
Herghelia Lucina
Hergheliile sunt ferme de elită al căror rol este acela de a obține progresul genetic și de a menține variabilitatea genetică a nucleelor de rasă, iar depozitele de armăsari au rolul de a multiplica și de a transfera progresul genetic obținut în herghelii către populațiile de cai de rasă deținute de crescătorii privați sau către populațiile de animale din marea creștere.